VIDEO. Reglarea corectă a oglinzilor retrovizoare. Cum scăpăm de „unghiurile moarte”?

Se pare că majoritatea şoferilor îşi reglează în mod greşi oglinzile retrovizoare ale autoturismelor atât oglinda interioară, cât şi cele laterale.

Felul în care majoritatea reglăm oglinzile retrovizoare ale autoturismelor duce la apariţia de aşa-numitelor „unghiuri moarte”. Atunci când avem în spate un alt autoturism, care ne depăşeşte, există câteva momente în care acesta „dispare” din raza noastră de vedere.

Iată cum trebuie reglate oglinzile retrovizoare pentru reducerea la maxim a unghiurilor moarte.

Oglinda interioară trebuie reglată pentru a cuprinde zona din spatele maşinii.

Oglinzile laterale trebuie să permită vizualizarea unghiurilor moarte din lateralele autovehiculului, nu să cuprindă aceeaşi zonă ca şi oglinda interioară.

În primul rând se reglează scaunul şoferului în poziţia dorită. Se apleacă capul până când atinge geamul din stânga şi se ajustează poziţia oglinzii până când abia se mai vede bara spate. Se schimbă apoi poziţia spre dreapta, la o distanţă similară (aproximativ în dreptul oglinzii interioare) şi se fac reglajele pentru oglinda din dreapta.

Făcând reglajul în acest fel se pot observaă obiectele din unghiurile moarte fără a fi necesară schimbarea poziţiei capului. Traficul din spate poate fi observat în oglindă retrovizoare.

VEZI VIDEO: