Codul rutier (legislatie actuala)

Sectiunea 2. Permisul de conducere

Art.11.
  1. Proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale.
  2. Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune următoarele operaţiuni:
    1. înscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;
    2. transcrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
  3. Operaţiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului şi ale proprietarului şi condiţionează eliberarea de către autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare atribuit şi transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului.
  4. În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
  5. Solicitanţii unei operaţiuni de înmatriculare a unui vehicul în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, trebuie să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Român, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Certificarea autenticităţii vehiculului conţine şi atestarea faptului că acesta nu figurează în baza de date ca fiind furat.
  6. Dovada certificării vehiculului nu se impune în cazul vehiculelor noi pentru solicitanţii operaţiilor de înmatriculare.
  7. Cu ocazia realizării oricărei operaţiuni privind înmatricularea unui vehicul, verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă, respectiv a valabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatică, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat între autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare şi Registrul Auto Român, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
  8. Autorităţile competente să realizeze operaţiunile de înmatriculare a vehiculelor pot încasa de la solicitanţi toate taxele şi tarifele stabilite potrivit legii, aferente acestor operaţiuni.
  9. Societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing din România pot solicita, pe cale informatică, înmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulaţie a vehiculelor, prin intermediul unei aplicaţii informatice puse la dispoziţie, în condiţiile stabilite prin protocol, de către autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare.
  10. Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
Art.12.
  1. Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna şi a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare.
  2. Vehiculele care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pot circula pe drumurile publice numai în condiţiile prevăzute prin regulament.
Art.13.
  1. Autovehiculele, cu excepţia mopedelor şi a troleibuzelor, precum şi remorcile se înmatriculează permanent sau temporar la autoritatea competentă în a cărei rază teritorială proprietarii îşi au domiciliul, reşedinţa ori sediul, în condiţiile stabilite prin reglementările în vigoare.
  2. Autovehiculele, remorcile şi tractoarele agricole sau forestiere din dotarea Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cele ale Serviciului Român de Informaţii se înregistrează la aceste instituţii. Autovehiculele şi remorcile pot, după caz, să fie înmatriculate în condiţiile prevăzute la alin. (1).
  3. Până la înmatriculare, vehiculele prevăzute la alin. (1) pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă.
  4. La cerere, persoanelor juridice care fabrică, asamblează, carosează ori testează autovehicule, remorci sau tractoare agricole ori forestiere li se pot elibera pentru acestea autorizaţii şi numere pentru probă.
  5. Evidenţa vehiculelor înmatriculate se ţine la autoritatea competentă pe raza căreia proprietarul îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul.
Art.14.
  1. Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, altele decât cele prevăzute la art. 13 alin. (2), inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, precum şi vehiculele cu tracţiune animală se înregistrează la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, care, prin compartimentele de specialitate, ţin şi evidenţa acestora.
  2. Abrogat(ă)
Art.15.
  1. Odată cu realizarea operaţiunilor de înmatriculare a vehiculului, autoritatea competentă eliberează proprietarului sau deţinătorului mandatat un certificat de înmatriculare, conform categoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum şi plăcuţe cu numărul de înmatriculare.
    11. La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie şi o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menţionarea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi a datelor de identificare ale deţinătorului mandatat.
  2. Abrogat(ă)
  3. Pentru vehiculele prevăzute la art. 13 alin. (2) şi art. 14 alin. (1), autoritatea care le înregistrează eliberează proprietarilor acestora certificate şi plăcuţe cu numere de înregistrare, conform categoriei din care fac parte vehiculele respective.
  4. Forma, dimensiunile şi conţinutul certificatului de înmatriculare şi ale certificatului de înregistrare se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
  5. Este interzisă punerea în circulaţie a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare, precum şi în cazul în care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare este reţinut, iar dovada înlocuitoare a acestuia este eliberată fără drept de circulaţie sau termenul de valabilitate a expirat.
Art.16.

Înmatricularea, înregistrarea sau atribuirea numărului provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, dacă se constată că au fost încălcate normele legale referitoare la aceste operaţiuni.

Art.17.
  1. Radierea din evidenţă a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:
    1. proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;
    2. proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării;
    3. la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;
    4. în cazul furtului vehiculului.
  2. Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii.
  3. Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă.
  4. Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.
Art.18.

În cazul pierderii, furtului, schimbării numelui ori deteriorării certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, proprietarul vehiculului respectiv este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau de înregistrare, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă, în termen de 30 de zile de la data declarării pierderii sau furtului, de la data schimbării numelui ori de la data constatării deteriorării, după caz.

Art.19.

Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.