3. Conducatorii de vehicule
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/jkoyxrcs/chestionare/_engine/compiled/lege_tpl/block_content.php on line 20
Sectiunea 1. Dispozitii generale
Art.20.
- Pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător.
- Permisele de conducere se eliberează pentru următoarele categorii de vehicule: AM, A1, A2, A, B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb sau Tv.
- Descrierea categoriilor de vehicule prevăzute la alin. (2), pentru care se eliberează permise de conducere, este prevăzută în anexa nr. 1.
- Vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere este de:
- 16 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule AM, A1 şi B1;
- 18 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE, C1, C1E şi Tr;
- 20 de ani împliniţi, dacă persoana are o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniţi, pentru motocicletele din categoria A;
- 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 şi D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor din categoria A;
- 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb şi Tv.
Art.21.
- Conducătorii de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie trebuie să aibă cunoştinţele şi îndemânarea necesare conducerii şi să fie apţi din punct de vedere medical şi psihologic.
- Conducătorii de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie vor fi verificaţi periodic din punct de vedere medical şi al capacităţilor psihologice, în condiţiile stabilite de reglementările în vigoare.
Art.22.
- Examinarea medicală se realizează în scopul certificării stării de sănătate şi a calităţilor fizice necesare unui conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.
- Afecţiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al ministrului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
- Examinarea medicală se realizează în vederea:
- aprobării prezentării la examen pentru obţinerea permisului de conducere;
- obţinerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie stabiliţi prin prezenta ordonanţă de urgenţă;
- verificării periodice, conform reglementărilor în vigoare.
- Examinarea medicală se realizează în unităţi de asistenţă medicală autorizate, existente la nivelul fiecărui judeţ, care au obligaţia luării în evidenţă a solicitantului sau a conducătorului de autovehicul şi tractor agricol sau forestier ori de tramvai de către medicul de familie.
- Lista unităţilor de asistenţă medicală autorizate se stabileşte şi se actualizează prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
- Medicul de familie, atunci când constată că o persoană din evidenţa sa, care posedă permis de conducere, prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii publice emis conform alin. (2), va solicita unităţii de asistenţă medicală autorizate examenul de specialitate necesar. În cazul în care unitatea de asistenţă medicală autorizată a stabilit că persoana este inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, va comunica aceasta imediat poliţiei rutiere pe a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea.
- Verificarea medicală se efectuează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
- Permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule ori tramvaie se retrage de către poliţia rutieră şi poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură.
- Avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar pe baza unei expertize efectuate de instituţiile medico-legale, la solicitarea şi pe cheltuiala părţilor interesate.
Sectiunea 2. Permisul de conducere
Art.23.
- Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie.
- Au dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pe drumurile publice, în condiţiile stabilite prin regulament, şi persoanele care urmează un curs de pregătire practică, în vederea obţinerii permisului de conducere, numai în prezenţa şi sub supravegherea directă a unui instructor auto atestat în acest sens, precum şi a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile prevăzute de lege.
- Pe parcursul activităţii de pregătire practică sau de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere, instructorul auto atestat ori, după caz, examinatorul împreună cu persoana pe care o supraveghează sau o examinează răspund pentru încălcarea de către aceasta a regulilor de circulaţie sau, după caz, pentru pagubele produse terţilor ca urmare a producerii unui accident de circulaţie.
31. Pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere este precedată de o evaluare obligatorie a capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere ori tramvaielor. Evaluarea psihologică este obligatorie în vederea obţinerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule şi de tramvaie stabiliţi prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
32. Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie, deţinători ai certificatului de atestare profesională, vor fi evaluaţi periodic din punct de vedere al capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor, în condiţiile stabilite de reglementările în vigoare.
33. Evaluarea psihologică se efectuează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, în condiţiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
34. Evaluarea psihologică se realizează în laboratoare de specialitate autorizate din cadrul instituţiilor abilitate.
35. Lista laboratoarelor de specialitate autorizate se stabileşte şi se actualizează prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. - Persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condiţiile de vârstă, să fie apte din punct de vedere medical şi să facă dovada pregătirii teoretice şi practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate, potrivit legii.
- Abrogat(ă)
- Pot fi atestaţi ca profesori de legislaţie sau instructori auto pentru pregătirea practică, fără şcolarizare şi susţinerea examenului de atestare, poliţiştii rutieri cu grad de ofiţer cărora le-au încetat raporturile de serviciu şi care şi-au desfăşurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile poliţiei rutiere.
- Poliţiştii rutieri care nu au grad de ofiţer pot fi atestaţi ca instructori auto pentru pregătirea practică, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (6).
- Abrogat(ă)
- Examenul pentru obţinerea permisului de conducere constă în susţinerea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor şi a unei probe practice de verificare a aptitudinilor şi comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat. Proba practică pentru categoria AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate. Condiţiile de obţinere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament.
- Procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 231.
- Persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puţin 6 luni pot solicita obţinerea permisului de conducere autorităţilor competente să le examineze.
- In sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru procedurile aferente permisului de conducere, au domiciliul sau reşedinţa în România persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii:
- locuiesc în mod obişnuit cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic la o adresă sau la adrese din România datorită unor legături personale şi profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legături strânse cu adresa sau adresele din România, dacă persoanele nu au legături profesionale;
- revin periodic la o adresă din România datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, deoarece legăturile lor profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale;
- locuiesc în mod obişnuit la o adresă din România datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc temporar şi în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni cu durată determinată.
- Persoanele care şi-au stabilit domiciliul sau reşedinţa în România potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot solicita obţinerea permisului de conducere autorităţilor competente să le examineze, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2).
- Participarea la studii în cadrul unei universităţi sau şcoli din România nu implică transferul domiciliului sau al reşedinţei în România.
- Dovada încadrării în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), precum şi a studiilor în România se face, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 23 alin. (10), cu documente:
- prevăzute de actele normative care reglementează domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene sau regimul străinilor în România;
- emise de instituţia/instituţiile de învăţământ, acreditată/acreditate în condiţiile legii, care să ateste că persoana urmează studii în România de cel puţin 6 luni;
- alte documente justificative, după caz.
Art.24.
- Examinarea pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa în sensul art. 231 alin. (2) sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc.
11. Prin excepţie de la prevederile alin. (1), candidaţii care solicită obţinerea categoriilor Tr, Tb sau Tv, precum şi candidaţii cu dizabilităţi fizice pot fi examinaţi de autoritatea competentă pe raza căreia se află şcoala de conducători auto autorizată unde aceştia au absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică. - Forma şi conţinutul permisului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
- În localităţile în care autoritatea competentă autorizează desfăşurarea cursurilor de pregătire şi susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere, acestea se pot organiza, la cerere, şi în limba minorităţii naţionale respective.
- În cazul cetăţenilor străini şi al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene care îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în România sau, după caz, se află la studii în România, examinarea la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere se poate efectua, la cerere, într-o limbă de circulaţie internaţională.
- Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere, pe categorii de vehicule, este următoarea:
- 5 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv;
- 10 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, Bl şi BE.
51. În cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autorităţile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăşi valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere.
52. Eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează numai după efectuarea examinării medicale prevăzute la art. 22.
53. În cazurile prevăzute la alin. (51) şi (52), eliberarea permiselor de conducere respective se realizează fără susţinerea unui nou examen, la cererea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în România în sensul art. 231 alin. (2) ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puţin 6 luni şi care deţin permis de conducere eliberat de autorităţile competente române, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. - Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1).
Art.241.
- Permisele de conducere se eliberează după cum urmează:
- pentru categoriile C1, C, D1 şi D - conducătorilor auto care deţin permis de conducere categoria B şi care au promovat examenul corespunzător categoriei solicitate;
- pentru categoriile BE, C1E, CE, D1E şi DE - conducătorilor auto care deţin permis de conducere pentru categoriile B, C1, C, D1, respectiv D şi care au promovat examenul corespunzător categoriei solicitate.
- Permisele de conducere dau dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, după cum urmează:
- permisele de conducere eliberate pentru categoriile C1E, CE, D1E sau DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria BE;
- permisele de conducere eliberate pentru categoria CE sunt valabile pentru categoria DE, dacă titularii deţin permis de conducere pentru categoria D;
- permisele de conducere eliberate pentru categoria CE, respectiv categoria DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria C1E, respectiv categoria D1E;
- permisele de conducere eliberate pentru orice categorie sunt valabile pentru vehiculele din categoria AM;
- permisele de conducere eliberate pentru categoria A2 sunt valabile şi pentru categoria A1;
- permisele de conducere eliberate pentru categoria A sunt valabile şi pentru categoriile A1 şi A2, cele eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru categoria B1, cele eliberate pentru categoria C sunt valabile şi pentru categoria C1, iar cele eliberate pentru categoria D sunt valabile şi pentru categoria D1;
- permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile pentru triciclurile cu motor având o putere de peste 15 kW, cu condiţia ca deţinătorii permiselor să aibă vârsta de 21 de ani împliniţi.
- permisele de conducere eliberate pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE sunt valabile şi pentru categoria Tr, în anumite cazuri specifice;
- permisele de conducere eliberate numai pentru categoria Tr sunt valabile şi pentru ansamblul format dintr-un vehicul din categoria Tr şi una sau două remorci;
- permisele de conducere eliberate pentru categoriile D sau DE sunt valabile şi pentru vehiculele din categoria Tb.
21. Cazurile specifice pentru care se consideră îndeplinită condiţia prevăzută la alin. (2) lit. h) pentru a da dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice sunt următoarele:
- permisul de conducere pentru categoria B este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
- permisul de conducere pentru categoria BE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 3.500 kg;
- permisul de conducere pentru categoria C este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
- permisul de conducere pentru categoria CE este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mare de 750 kg.
- Persoanele care posedă permis de conducere categoria B au dreptul de a conduce ansamblurile de vehicule prevăzute la lit. f) pct. 3 din anexa nr. 1, în cazul în care ansamblul depăşeşte 3.500 kg, numai dacă fac dovada că au absolvit un curs de formare în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule.
Art.25.
- Pentru conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie care au o vechime mai mică de un an de la obţinerea permisului de conducere se stabilesc prin regulament reguli suplimentare de circulaţie.
- Autovehiculele şi tractoarele agricole sau forestiere conduse de persoanele prevăzute la alin. (1) vor purta un semn distinctiv, în condiţiile stabilite prin regulament.
Art. 26.
Proprietarii sau deţinătorii mandataţi de autovehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri periculoase sunt obligaţi să asigure testarea anuală a conducătorilor de autovehicule atestaţi profesional, în scopul însuşirii corecte şi al respectării de către aceştia a dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice.
Art.27. Abrogat(ă)
Art.28.
Evidenţa permiselor de conducere reţinute şi a sancţiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se ţine de către poliţia rutieră, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.