Codul rutier (legislatie actuala)

Sectiunea 1. Obligatiile parcitipantilor la trafic

Art.35.
  1. Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.
  2. Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.
  3. În exercitarea atribuţiilor care îi revin, poliţistul rutier are dreptul să verifice vehiculul, precum şi identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflaţi în interiorul acestuia atunci când există indicii despre săvârşirea unei fapte de natură contravenţională sau penală.
  4. În exercitarea atribuţiilor de dirijare a circulaţiei rutiere, poliţiştii rutieri sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive.
    41. Funcţionarii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive şi mijloace de protecţie fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare roşie, stabilite prin hotărâre a Guvernului.
  5. Poliţiştii de frontieră, îndrumătorii de circulaţie ai Ministerului Apărării, agenţii căilor ferate, personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice, precum şi membrii patrulelor şcolare de circulaţie sunt obligaţi ca, pe timpul exercitării atribuţiilor, să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant.
  6. Conducătorii autovehiculelor şi tractoarelor agricole sau forestiere cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone sunt obligaţi să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public.
  7. Nevăzătorii sunt obligaţi să poarte în deplasarea pe drumurile publice baston de culoare albă.
Art.36.
  1. Conducătorii de autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere şi persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate trebuie să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice, cu excepţia cazurilor prevăzute în regulament.
    11. Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice.
    12. Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă au obligaţia să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranţă sau sunt transportaţi numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de regulament.
    13. Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă, în condiţiile prevăzute în regulament. Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.
  2. Pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii motocicletelor, mopedelor şi persoanele transportate pe acestea au obligaţia să poarte cască de protecţie omologată.
  3. Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip "mâini libere".
Art.37.
  1. Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi sonore.
  2. Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore.
  3. În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), pietonilor le sunt interzise traversarea şi circulaţia pe carosabil până la trecerea vehiculelor respective.
Art.38.

Conducătorii vehiculelor, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestaţi să efectueze instruirea practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorul autorităţii competente, în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat şi/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive, la solicitarea poliţistului rutier.

Art.39.

Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliţiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.

Art.40.

Regulile de circulaţie pe drumurile publice aplicabile autovehiculelor şi tractoarelor agricole sau forestiere destinate transporturilor de mărfuri, celor cu mase sau cu dimensiuni de gabarit depăşite ori care transportă mărfuri sau produse periculoase se stabilesc prin regulament, în conformitate cu reglementările în vigoare.