De ce este important sa inveti regulile de circulatie

Zilnic observam pe sosele participanti la trafic grabiti, nervosi ori chiar nepasatori fata de regulile de circulatie aflate in vigoare si tot zilnic aflam ca au mai avut loc o multime de accidente in care masini au fost distruse, iar vieti omenesti s-au pierdut. Ajungem chiar sa ne intrebam cine si de ce le-a dat acestora permisul de conducere.

Inca de la primele chestionare auto rezolvate (mai mult sau mai putin corect), oamenii ar trebui sa inteleaga faptul ca regulile de circulatie nu se invata pentru a trece un examen, ci pentru a putea circula intotdeauna pe sosele fara sa provocam haos si fara sa punem in pericol vietile noastre, ale familiei ori ale celorlalti conducatori auto sau pietoni.

Din pacate, tot mai multi lasa impresia ca nu s-au uitat niciodata pe chestionare auto, ca nu au citit nici macar un rand referitor la regulile de circulatie, ca pot circula oricum, oricand si pe oriunde doresc numai pentru ca au masini puternice, sub capotele carora se ascund multi cai naravasi. Nu este asa. Nimeni nu are dreptul de a circula pe sosele de parca ar fi singurul participant la trafic.

Vedem de multe ori soferi care nu fac loc masinilor de politie, salvare sau pompieri care gonesc cu sirenele pornite, vedem soferi care nu semnalizeaza atunci cand schimba directia de mers, ii vedem neacordand prioritate celor in drept. De asemenea, zilnic vedem pietoni care, crezandu-se mai presus de lege si pericole, se arunca in strada fara sa se asigure si fara sa tina cont de faptul ca exista locuri special marcate prin care au voie sa traverseze.

Desi legislatia cere numai soferilor sa dovedeasca faptul ca au invatat regulile de circulatie, ideal ar fi ca orice participant la trafic sa poata recunoaste semnele de circulatie si sa le respecte. In acest fel s-ar evita aglomeratia de pe strazi, incidentele cu urmari neplacute, distrugerea bunurilor si chiar pierderea de vieti omenesti.

Educatia rutiera ar trebui inceputa inca din frageda copilarie, caci este important ca orice copil sa stie pe unde poate circula, pe unde are voie sa traverseze strada, unde si cand trebuie sa se asigure inainte de a cobori de pe trotuar. Din nefericire, tocmai parintii gresesc de multe ori prin exemplul pe care il dau traversand strazile in fuga, prin locuri nepermise ori atunci cand culoarea rosie a semaforului spune clar ca masinile au prioritate.

De ce este important sa inveti regulile de circulatie? Pentru ca numai invatarea si respectarea lor poate duce la fluidizarea traficul pe strazi, poate ajuta la evitarea incidentelor si accidentelor, poate salva vieti omenesti. De asemenea, este important ca orice participant la trafic sa tina pasul cu noutatile, sa afle la timp care sunt schimbarile facute in legislatie cu privire la codul rutier si sa le respecte intocmai, caci nu putini sunt cei care si-au luat permisul de conducere in urma cu 25 de ani si care inca mai conduc dupa regulile de circulatie de atunci.