PROIECT. Şoferii care claxonează ar putea rămâne fără permis

Parlamentarii români au pus gând rău şoferilor care claxonează - vor să îi lase fără permis. Nu este singura modificare a Codului Rutier pe care vor să o facă.

În trafic ar putea fi mult mai linişte, dacă iniţiativa celor 40 de deputaţi şi senatori va fi aprobată. Aleşii vor schimbarea Codului Rutier, astfel încât şoferii care sunt prinşi claxonând să fie lăsaţi pe loc fără permis. Nu toţi semnatarii ştiu însă cum vor putea fi aplicate sancţiunile, potrivit digi24.ro.

„Una este să îi dai un claxon scurt şi alta este să claxonezi până îl scoţi pe cel din faţă din sărite", a declarat Oana Manolescu, deputat în Parlamentul României.

Deşi iniţiatorii acestei propuneri legislative susţin că toate ideile lor vor duce la dispariţia şoferilor agresivi, senatorii nu au cerut până acum opinia Ministerului de Interne sau a Poliţiei Române.

„Un poliţist nu poate demonstra că ce a auzit este claxonul meu şi nu claxonul celui din dreapta sau stânga. Claxonul nu a fost inventat la maşină ca un gadget. Inclusiv acest claxonat este util întrucât dacă nu ne defulăm o să luăm parul ca să spargem parbrizul celui din faţă", spune Ana Bulai, psiholog.