Sursa foto: economica.net

Şoferii cu cazier nu mai pot lucra pe taxi

Cazierul taximetriştilor nu trebuie să conţină menţiuni care să arate că ei au săvârşit infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corpororale, privind traficul şi consumul de droguri, contra integrităţii sexuale, prevede o ordonanţă a Guvernului.

Legea transportului în regim de taxi şi de închiriere va fi modificată printr-un proiect de ordonanţă aprobat, miercuri, în şedinţa Executivului.

„Certificatul de cazier juridic al conducătorului auto care practică profesia de taximetrist trebuie să conţină menţiuni din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri, infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale, infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni contra patrimoniului”, a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de Mediafax.


El a adăugat că în ultima perioadă s-au petrecut „elemente infracţionale” care au creat necesitatea introducerii acestor restrângeri.

De asemenea, actul normativ va crea temeiul legal pentru ca Ministerul Transporturilor să reglementeze prin norme aprobate prin ordin de ministru existenţa şi modul de dobândire a unui certificat de competenţă profesională pentru managerii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Certificatul de competenţă profesională va avea o valabilitate de 10 ani, iar pentru a-l obţine trebuie îndeplinite o serie de condiţii, între care: absolvirea liceului, cu sau fără diplomă de bacalaureat, participarea la curs şi promovarea unui examen, conform normelor ce vor fi aprobate prin ordinul ministrului transporturilor.